Weber anunță alt sondaj pentru desemnarea candidatului PSD la Primăria Târgu Jiu

Preşedintele PSD Gorj, Mihai Weber, spune că a rămas indiferent la declaraţia lui Marcel Romanescu, care a afirmat că va câştiga un nou mandat de primar tot cu PNL. Weber a precizat că nu este conectat la viitoarea bătălie, ci este concentrat pe europarlamentare.

“E dorinţa lui, se exprimă public, poate că are trac sau poate că spune adevărul când vrea să transmită un mesaj. În această perioadă, chiar nu mă interesează o posibilă candidatură pentru primăria de la Târgu Jiu. Mă lasă rece orice persoană care îmbrăţişează o altă ideologie decât cea a Partidului Social Democrat. Este neimportant pentru noi acum să discutăm despre acest lucru. După alegerile europarlamentare vom face nişte măsurători cât se poate de serioase, obiective, astfel încât să avem un candidat cu mari şanse pentru Primăria Târgu Jiu”, a spus deputatul social-democrat.

Articolul precedentPandurii VREA #să reziste! Se fac demersuri, sâmbătă suporterii sunt așteptați la stadion
Articolul următorBurleanu vrea Supercupa României la Târgu Jiu