Nici nu a ajuns în opoziţie şi PSD atacă dur o ipotetică guvernare PNL.
Mesajul este cel ştiut de ani şi ani, noi am dat, ei vin să taie, să facă restructurări. Mihai Weber, preşedintele PSD Gorj acuză opoziţia că nu este în stare să făcă un guvern, cu trimiteri directe la liberali. Discursul lui Weber este pliat pe temerile unor categorii sociale, oameni care, de-al lungul perioadei postdecembriste, au mai trecut prin perioade grele după ce, impuse sau nu, guvernanţii au luat măsuri de austeritate. Cu certiudine, aceasta va fi principală armă electorală a PSD, rămâne de văzut cine şi cum va guverna.
”Pensionarii, şi vorbim despre o categorie de peste 5 milioane de oameni, stau şi se întreabă: oare vom mai trece prin acea perioadă în care ni s-au tâiat pensiile? Pentru că toate declaraţiile făcute în ultima perioadă de către liderii opoziţiei arată că se doresc îngheţări ale pensiilor şi salariilor, IT-işti vor fi impozitaţi, că mediul de afaceri va suporta alte taxe, că salariaţii din mediul bugetar vor fi afectaţi, pentru că trebuie să se gândească că 400.000 de oameni, aşa cum declara un lider al PNL, trebuie să plece din sistemul bugetar şi atunci fiecare profesor, fiecare doctor, fiecare poliţist se va întreba, fiecare angajat ISU se va întreba dacă el este cel de-al treilea om, pentru că va fi o numărătoare, unul din trei va trebui să plece acasă, conform liderilor PNL”, a spus Weber.