Mihai Weber, liderul PSD Gorj, se arată îngrijorat de soarta Complexului Energetic Oltenia, în condițiile în care răspunsul Comisiei Europene ce vizează restructurarea unității energetice întârzie.
Deputatul arată că plămânul economic al județului trebuie ajutat de stat, dar pare să uite că în vreme ce Gorjul era bine reprezentat într-un parlament majoritar PSD-ALDE nu s-a reușit nici măcar deschiderea unor fronturi de lucru.
Dincolo de îndoielile ce țin de angajamentele liberalilor, Weber are dubii ce privesc capacitatea Complexului Energetic Oltenia de a cofinanța realizarea unui mixt energetic propriu.
”… Asta presupune că tu să participi cu o sumă, să cofinanțezi proiectul respectiv. Ori resursele CEO sunt limitate. Resursele proprii, mă refer. În fiecare an, această companie a fost ajutată. Prin diverse modalități. De la credite, prin sprijin de a-și achiziționa certificatele CO2. O povară extrem de greu de depășit. Și atunci, ca să vrei să îți creezi propriul mix categoric îți trebuie resurse proprii. De unde iei aceste resurse? Deci iarăși este o întrebare care nu are răspuns. Sunt multe necunoscute aicea. Sunt curios cum guvernanții noștri, cum Ministrul Energiei, împreună cu specialiștii o să o scoată la capăt. Cum dau o șansă sau un viitor acestei companii energetice”, a spus, la Radio Infinit, social-democratul.