Weber invită în PSD Gorj discipolii lui Băsescu și pe cei ai lui Ponta

Reașezări în PSD Gorj după trecerea alegerilor parlamentare. Liderul organizației județene, Mihai Weber, a anunțat desființarea structurilor partidului de la Slivilești, Borăscu și Urdari, acolo unde reprezentanții social-democraților l-au sprijinit în campania electorală pe Ion Iordache, candidat PNL la Senatul României.

Am avut un bilanț în care s-au impus anumite măsuri în Biroul Județean. S-a dispus dizolvarea a trei organizații, dar se vor face analize pe fiecare localitate în parte. Am dizolvat organizațiile Slivilești, Borăscu și Urdari. Sunt localități unde nu au fost obținute scorurile dorite și unde PSD a avut deservicii de imagine”, a arătat deputatul.

Totodată, șeful social-democraților gorjeni a deschis larg porțile partidului pentru membrii PMP și Pro România:

Vreau să fac o invitație pentru cei din Pro România și PMP la Gorj. Să știți că ne-am gândit, am discutat și cu colegii mei din PSD, și ușa partidului este deschisă pentru toți cei care nu s-au mai regăsit pentru formațiunile politice care n-au făcut pragul electoral, respectiv Pro România și PMP. Pentru că sunt oameni de partid sunt anumite persoane care au fost la un moment dat în PSD sau în alte formațiuni de stânga. Vreau să le fac o invitație tuturor acestor oameni, cu o singură condiție. Să fie oameni de echipă și interesul personal să nu primeze interesului echipei. Sunt bineveniți și ușa e deschisă pentru toți cei care vor să se alăture unei echipe unite, așa cum este echipă de la PSD Gorj”.

Articolul precedentProtest firav împotriva scumpirilor ApaRegio: Ivăniși: O minimă reacție trebuie să existe
Articolul următorDan Petrescu negociază cu C.S. Universitatea Craiova