Weber promite începerea lucrărilor la drumul expres Craiova – Târgu Jiu. Este convins de sprijinul lui Grindeanu

Deputatul PSD Mihai Weber crede că în anul 2022 vor începe lucrările la drumul expres Craiova – Târgu Jiu.

Președintele social-democraților gorjeni spune că are o relație foarte bună cu Sorin Grindeanu, foarte probabil viitorul ministru al Transporturilor și va face lobby ca anul următor să fie prinse fonduri și pentru realizarea tronsonului Târgu-Jiu-Petroșani-Deva.

Drumul expres este în linie dreaptă, probabil că de la anul va începe, propriu-zis, și execuția acestui tronson. O să fiu preocupat nu numai pentru acest tronson, ci pentru a continua de la Târgu Jiu la Petroșani – Hațeg – Deva, acest drum expres. Este singura alternativă la zona monoindustrială în care trăim. De-a lungul timpului, se știe că orice localitate aflată pe lângă un drum de mare circulație capătă și o altă dezvoltare. În bugetul anului viitor, încercăm să prindem și proiectul de execuție, studiul și avizele necesare pentru tronsonul Târgu Jiu la Petroșani – Hațeg – Deva. <<Descărcarea>>drumului va fi către vestul țării, către autostrada Sibiu-Caransebeș-Timișoara-Arad”, a declarat, la Radio Infinit, Weber. 

 

 

Articolul precedentAsigurări: Sunt bani pentru plata pensiilor și a alocațiilor
Articolul următorOUG în dezbatere: Perioada de suspendare a permisului de conducere va putea fi redusă cu o treime