Un bărbat de 34 de ani, din Baia de Fier, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, fiind suspect de comiterea infracțiunii de vătămare corporală.
”Acesta, la data de 23 mai a.c., aflându-se pe un teren ce-i aparține, de pe raza localității, ar fi avut un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în timpul căruia ar fi exercitat acte de violență, prin folosirea unui obiect metalic și contondent, împotriva unui tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate. La momentul respectiv, la fața locului a sosit un echipaj al ambulanței care a transportat persoana vătămată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma loviturii primite la nivelul feței, victima a suferit leziuni care necesită, pentru vindecare, 95-100 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, s-a stabilit faptul că, în aceleași împrejurări din seara zilei de 23 mai a.c., cel în cauză, folosindu-se de același obiect metalic, ar mai fi exercitat acte de violență și asupra unui alt localnic de 21 de ani, acesta din urmă suferind leziuni care necesită pentru vindecare 16-20 zile de îngrijiri medicale”, a arătat IPJ Gorj.
Suspectul va fi prezentat, joi, parchetului competent, cu propuneri legale.