Pandurii vrea să-şi execute asociaţii până în martie!

Cererea de faliment înaintată de administratorul judiciar al Pandurilor, Consulting Company, va fi analizată din nou la primăvara. Clubul gorjean a scăpat momentan de această povară, iar principalul creditor, Marin Condescu, priveşte din nou cu optimism spre viitor. Deşi mulţi văd echipa de fotbal îngropată, iar acţionarii au uitat de când nu au mai virat bani la Pandurii, fostul preşedinte nu se lasă încă doborât. Chiar şi aşa, trupa gorjeană trebuie să evite retrogradarea, misiune deloc uşoară la cum s-a jucat în prima parte a campionatului. “Clubul Pandurii Târgu  are puterea şi resursele financiare să depăşească această perioadă dificilă. A trecut o perioadă de care mulţi s-au temut. Cei care au spus că nu mai vin jucătorii la reuniune, o tot spun de anul trecut. Echipa s-a reunit şi înainte de această zi, au venit şi jucători noi, sperăm să completăm posturile deficitare, să jucăm fotbal de calitate, şi să-i convingem pe cei care, din diferite interese, îşi văd năruite speranţele că echipa va dispărea”, a declarat Condescu.

Cel care conduce Adunarea Creditorilor speră, în continuare, să-i convingă pe judecători de potenţialul clubului Pandurii, dar şi să obţină o sumă consistentă de la membrii asociaţi. “În averea clubului nu sunt cuprinse bunuri mobile şi imobile de peste 8 milioane de euro, asta am prezentat în documentele pe care le-am înaintat judecătorului sindic, şi pe care le va analiza în perioada următoare. Ne vom întâlni din nou pe 14 martie, argumentele noastre vor fi analizate de către judecători, şi atunci vom primi punctul de vedere al instanţei. Sperăm ca, până atunci, să se judece  şi acţiunea noastră de a obliga membrii fondatori să-şi plătească cotizaţiile restante”, a afirmat Condescu.

Datoriile pe care le are Pandurii sunt de aproape 5 milioane de euro.

 

 

Articolul precedentSe urgentează deschiderea parcării stadionului
Articolul următorPerspectiva șomajului, tot mai aproape de dascălii gorjeni