Mininstrul Învățământului, Ecaterina Andronescu, își propune să elimine de la clasă toți profesorii care nu au promovat titularizarea. Regulă ar urma să fie prinsă în noua legea a educației demers legislativ despre care se spune că va intra în dezbatere publică la sfârșitul lui ianuarie 2018-prima jumătate a lui fembruarie din acelaș an.
”Este greu să fii în fața elevilor dacă tu ești profesor de nota 5. Și, de aceea, probabil se va găsi o formulă în așa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai poată fi cuprinși în învățământ nici măcar suplinitori”, a spus, la Digi 24, Andronescu.
Demnitarul va trebui să lămurească și situația profesorilor ce nici măcar nu susțin examenul de titularizare și sunt la clasă. Există, de asemenea, situații în care candidații la titularizare părăsesc examenul, nu sunt notați, dar la începutul cursurilor elevii îi găsesc la catedră.