Olimpiada Națională de Informatică, desfășurată în perioada 30 aprilie-4 mai la Suceava, a certificat, încă o dată, valoarea elevilor de liceu și a cadrelor didactice din Gorj în domeniu. Giovani Popescu, elev al Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a obținut medalia de aur și mențiune a Ministerului Educației Naționale, fiind cooptat în lotul național de informatică. Ioana Viviana Dabelea, Maria Stoichițescu, Rafael Chițan, Eric Vîlcu și Florian Ușurelu, elevi ai aceluiași colegiu, au reușit o clasare ce le-a adus medalia de bronz. ”Echipajul Tudor” este pregătit de profesorul Eugen Nodea. Tot bronz, tot Târgu Jiu, Mihai Cristian Popescu, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, iar Sebastian Popa, de la Colegiul Național ”Spiru Haret”, a obținut medalia de argint.
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, i-a felicitat pe olimpici și a transmis aprecierile sale profesorilor care i-au pregătit.
”Investițiile pe care Primăria Orașului Târgu Jiu le-a făcut în unitățile de învățământ nu s-au oprit. Vor continua și anul acesta, pentru că doar așa vom avea copii foarte bine pregătiți care vor asigura viitorul acestui oraș”, s-a angajat Romanescu.