Adrian Bogoi a vrut un meci amical pentru elevii săi în acest weekend și oficialii de la Pandurii i-au oferit un test cu Internațional Bălești. S-au înscris patru goluri, trei de fotbaliștii de la Pandurii, prin Patrick Popescu, Andrei Șendroiu și Raul Filip, și unul de jucătorii din Bălești, anulat pe motiv de offside.
Bogoi a început cu următorul unsprezece: Dinu – Ciobanu, Oiță, Bratu, Gheorghe, Trancă, Șendroiu, Șendroiu, Vasilescu, Rasoveanu, Patrick Popescu și Dumitru. Un portar și un atacat aflați în probe, așa cum sunt și mulți dintre cei care au evoluat în partea secundă. Antrenorul principal încearcă și câțiva juniori din grădina proprie, însă, una peste alta, la Pandurii este nevoie de transferuri. A fost greu sezonul trecut, cum ne putem imagina că va fi în acest campionat, în condițiile în care mulți dintre titulari au mers la alte echipe. De semnalat, Cristi Popescu este antrenor secund în locul lui Dragoș Militaru, plecat la Energeticianul. Dorian Gugu a fost și el prezent la stadion. Săptămâna viitoare urmează un alt amical în care Pandurii va întâlni echipa din Târgu Cărbunești, recent promovată în liga a III a.
foto: Cristi Popescu coordonând încălzirea înaintea meciului