Declarațiile primarului Florinel Țuilă, din comuna Cătunele, județul Gorj, nu i-au căzut deloc bine președintelui organizației județene PSD, Mihai Weber. Faptul că Țuilă a ieșit din rând și a avut curajul să spună că 70% din comună îl va înjura atunci când va face campanie pentru Viorica Dăncilă l-a determinat pe șeful social-democraților gorjeni să se gândească la sancțiuni mai dure pentru cei ce nu respectă directivele partidului.
‘‘Eu vă spun reacţia colegilor domniei sale, că am primit numeroase telefoane, m-am mai întâlnit cu diverși colegi, care sigur că au catalogat această ieșire drept una necorespunzătoare. Ceea mi se pare corect, pentru că eu față de primarul, și noi toți față de primarul Țuilă am avut tot timpul respect. Cred că nu este frumos să ne desconsidere și să arunce acum pe piață acest lucru care, până la urmă, nu se încadrează în linia pe care partidul a trasat-o. Indiferent de simpatii sau opțiuni personale. Este înregimentat ca și primar PSD, am discutat într-un cadru organizat care este tema și direcția pe care mergem. Acum, ce ar însemna ca fiecare dintre membrii PSD să aibă tot felul de opinii, gânduri separate sau să se trezească cântând de jale sau de dor. În ceea ce privește viitorul, sau deciziile, sau discuțiile pe care le vom avea, să fiți siguri că vom avea o discuție într-un cadru organizat, împreună cu toți colegii primari și, dacă mai este cazul, să stabilim, încă o dată, ce vom face în varianta în care cineva nu corespunde sau nu merge pe linia pe care o discutăm sau o trasăm”, a spus Weber la Radio Infinit.
Totodată, liderul organizației Gorj a PSD i-a reamintit primarului luat în vizor că guvernul Dăncilă a alocat fonduri pentru reabilitarea drumurilor și canalizare în Cătunele, sugerând public că toate astea ar trebuie să însemne o susținere totală, pe BANII ROMÂNIEI, pentru Dăncilă.