Senatorul PSD Florin Cîrciumaru are o altă percepție asupra stadiului proiectelor de infrastructură din Gorj comparativ cu colegul său Mihai Weber, șeful social-democraților gorjeni. În timp ce Weber prezintă optimist proiectele în cauză, Florin Cîrciumaru s-a declarat nemulțumit de atitudinea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, cel care a promis multe în vizitele sale de la Târgu Jiu, dar s-a realizat foarte puțin. Senatorul a punctat situația de la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, unde a constatat că primăria își face treaba în ceea ce privește cadastrarea, însă problemele nu se mișcă de la nivel central.
”Cu toate că facem parte din același partid, m-am supărat și pe domnul ministru (Răzvan Cuc n.red.). A venit de două ori la Târgu Jiu și a promis, dar nu s-a făcut mare lucru. S-a rezolvat problema cu demolarea caselor și s-a plătit, iar primăria a înaintat foarte mult în ceea ce privește cadastrarea traseului respectiv. Compania este în faza de analizare a ofertelor”, a spus, la Radio Accent, Florin Cîrciumaru.
Fostul primar al municipiului Târgu Jiu a precizat că personal a făcut interpelări la Ministerul Transporturilor, dar constată că treaba se mișcă foarte greu, exemplificând cu parcarea și podul de la Lainici și drumul expres.