Un bărbat din satul Bulbuceni, comuna Căpreni, a trecut joi prin momente dramatice. Acesta a căzut într-o fântână și a strigat după ajutor, sperând că va fi auzit de vecini. Spre seară a avut noroc și, imediat, s-a cerut sprijinul pompierilor, prin numărul unic 112. Vecinii nu au stat cu mâinile în sân și s-au organizat, iar în momentul în care la fața locului ajungeau salvatorii ISU Gorj concetățenii celui aflat în pericol reușeau să în scoată din fântână. Echipajele de intervenție au preluat victima aflată în șoc hipotermic și i-au acordat primul ajutor. Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
”Cum a ajuns bărbatul în fântână, rămâne un mister. Unde a fost greșeala, ce a încercat să facă, clipa aia de neatenție care l-a dus în această situație dificilă probabil că nu le vom cunoaște niciodată și probabil că nici nu mai contează. Contează doar că bărbatul este salvat, este în viață, este conștient și în acest moment primește îngrijiri medicale”, relatează reprezentanții ISU Gorj pe pagina de socializare.
Foto arhivă