Primarul Romanescu a căutat să limpezească apele introducerii taxei de participare la inaugurarea stadionului şi la meciul dintre Pandurii şi ”U” Cluj. Edilul şef a spus clar că nu municipalitatea încasează banii, nu Primăria Târgu Jiu a pus în vânzare bilete, ci clubul organizator, Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Reamintim, fosta administraţie a oraşului a semnat un contract de comodat cu clubul de fotbal, potrivit documentului entitatea sportivă urmând să aibă drept de joc gratuit mai mulţi ani pe stadionul din Târgu Jiu. Primarul a mai precizat că Pandurii nu îşi permite financiar să lase intrarea liberă, mai mult, se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă la porţile stadionului s-ar fi prezentat o mare de oameni care ar fi vrut să participe la eveniment.
”Clubul organizator a luat această decizie (vânzarea de bilete n.red). Este vorba despre inaugurarea la stadion şi un meci oficial. În momentul de faţă, cel care a luat hotărârea impunerii unor anumite taxe, a unui anumit cost pentru intrarea în stadion este clubul Pandurii Târgu Jiu. Primăria Târgu Jiu nu încasează nici un leu din aceste bilete. Văzând care este cererea sunt pus în situaţia de a aprecia această decizie, pentru că i-aş fi întrebat (pe cei ce au dorit intrarea generală liberă n.red) ce s-ar fi întâmplat dacă la stadion ar fi venit 25.000 de oameni, cum văd că îşi doresc foarte mulţi să vină, şi noi avem 12.500 de locuri. Cumva trebuia făcută această departajare şi trebuie să înţelegem un lucru: orice fenomen sportiv, şi mai ales când vorbim despre echipa Panduri, da, orice fenomen sportiv, oriunde te duci în ţară plăteşti biletul ca să intri la un eveniment sportiv. Nu puteam discuta despre gratuităţi, pentru că în momentul în care discutăm despre clubul Pandurii, determinat de ce a făcut PSD-ul, eu în locul domnului Adrian Tudor şi al domnului Cîrciumaru nici nu discutam despre acest subiect. Dânşii ştiu foarte bine cum a ajuns clubul Pandurii şi care sunt cauzele pentru care clubul Pandurii a ajuns în situaţia pe care o are”, a spus, la Radio Infinit, primarul Romanescu.