Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Tradiţii şi obiceiuri

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici.

Sânmedru, popular, este patron al iernii pastorale, sărbătorit la 26 octombrie, reprezentând moartea vegetaţiei, venirea iernii şi a frigului.

Tradiţii şi obiceiuri

  • proprietarii de cai tineri le tund coama ca să aibă păr frumos
  • se face pomană cu grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.
  • se obişnuieşte să se facă o cruce pe zidurile acareturilor cu un tăciune rămas de la focurile de Sf. Dumitru
  • nu se seamănă usturoiul după această zi, în caz contrar anul ce va urma va fi unul păgubos
  • nu se foloseşte pieptenele
  • după această zi se pune varza la butoi

Se spune că aşa cum este ziua de Sfântul Dumitru va fi toată iarna: de-i vreme aspră, va fi lungă iarna; de va fie vreme bună, toată toamna va fi lungă şi frumoasă.

Articolul precedentCu mortul ”ascuns” în casă. Băut până la incoştienţă, lângă cadavrul în putrefacţie al tatălui său
Articolul următorEvaziune în floare la două brutării. De doi ani fără documente în regulă, amenzi serioase şi dosare penale