Ciprian Florescu revine cea mai vehiculată soluţie a Partidului Social Democrat pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu. Mihai Weber sugerează din plin acest lucru, iar Dan Ilie Morega constată că Florescu a dat semnalul începerii campaniei electorale. Fostul deputat crede că în următoarea perioadă va reizbucni scandalul în PSD, viceprimarii Tudor şi Popescu neputându-se împăca cu gândul că altul va fi candidatul pentru Primăria Târgu Jiu.
”Probabil că au avut o discuţie în ultima perioadă şi, din câte ştiu eu, o divagaţie a avut loc la întâlnirea pe care au avut-o cu ocazia Comitetului Executiv, acolo unde s-au întâlnit vreo sută şi ceva de ”fruntaşi în producţie” de la PSD şi s-a strigat ca la uşa cortului. S-au luat şi de mine, şi de Cîrciumaru cu Iriza şi s-a stabilit, probabil, cine candidează. Dar eu îi sfătuiesc pe cei de la PSD, în special pe domnul Weber, după modul în care conduce şi managementul dezastruos pe care îl face, să lase numirea asta şi desemnarea candidatului pentru la anul, în luna iunie. (…) La Primăria Târgu Jiu e clar dacă a început cu criticile şi cu toate astea, cu alte cuvinte şi-a intrat în atribuţiile de candidat pentru Primăria Târgu Jiu, în mod sigur va fi Florescu. Iarăşi va începe un scandal între Florescu şi cei doi viceprimari care se aşteptau să candideze ei. E vorba de Adrian Tudor şi e vorba de Aurel Popescu care spunea că este clar că este preferat şi de electorat şi în acelaşi timp de partid pentru că are o vechime destul de mare în partid”, a declarat, la Radio Infinit, Dan Ilie Morega.