C.S. Universitatea Craiova a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, fiind eliminată la Iași, de Politehnica, în urma unei partide încheiată cu scorul de 3-2 în favoarea gazdelor. Echipa din Bănie ratează, astfel, șansa de a juca finala competiției chiar pe stadionul din Craiova, act final al Cupei României programat pentru data de 23 mai.
După meci, Corneliu Papură, antrenorul alb-albaștrilor, a spus că fotbalul nu iartă greșelile, iar echipa sa a plătit cash.
”Cred că am făcut o primă repriză destul de modestă. Nu este normal să începem așa meciul. La 2-0 am arătat forță. Actul secund ne-a aparținut în totalitate. Pe final, am fost naivi și am primit gol din nou, dar ăsta este fotbalul. Noi în seara asta am plătit cash, acesta este fotbalul, plătești când greșești. Jucătorii noștri pot învinge orice echipă din România, însă în seara asta poate unii dintre ei nu au jucat bine. Adversarul nu a contat pe faza de atac în repriza a doua”, a declarat, la Look Plus, tehnicianul formației din Bănie.