Valentin Lazea, enomist-șef la Banca Națională a României, arată, într-un articol publicat pe blogul de BNR, că România se află într-o situație extrem de dificilă în urma măsurilor de relaxare luate în anii trecuți.
„Prin relaxarea fiscală pro-ciclică începută în vara anului 2015 şi continuată până la sfârşitul anului trecut, România şi-a epuizat toată muniţia pe care ar fi putut să o utilizeze în condiţii de criză. Pentru că una este să vii de la un surplus bugetar de 1% din PIB la un deficit de 3 – 4% din PIB (precum Germania sau Bulgaria (da, Bulgaria!) şi alta este să vii de la un deficit de 4,3% din PIB la un deficit de 7% din PIB (fără a lua în calcul aplicarea legii pensiilor). La ce fel de clemenţă se poate aştepta România din partea Comisiei Europene, în aceste condiţii?A trecut relativ neobservat faptul că, zilele trecute, statele membre ale UE au votat în unanimitate declanşarea Procedurii de deficit excesiv la adresa României. Fapt care arată două lucruri: că Pactul de Stabilitate şi Creştere nu a fost îngropat („frate, frate, dar brânza e pe bani”) şi că, chiar şi statele dispuse să fie indulgente cu România, nu au putut închide ochii la enormitatea cifrei de deficit (obţinut în vremuri de creştere economică)”, a scris Lazea.
Acesta sugerează că ar fi nevoie de circa 30 de miliarde de euro doar pentru ajutarea sistemului privat, bani pe care țara nu îi are.