Romanescu: Aparegio încasează fără să facă nimic. Ne-a impus să plătim apa de ploaie care curge pe canalizările realizate de primărie

Aparegio ar trebui să se gândească la scăderea tarifelor, după reducerilor pierderilor din sistem, crede primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Societatea de apă și canal a anunțat că a depistat 200 de branșări ilegale și, în mod logic, odată cu pierderile sunt eliminate și unele cheltuieli pe care le suportau consumatorii. Edilul se declară nemulțumit de modul în care Aparegio reacționează la problemele cetățenilor, considerând că municipiul este o vacă de muls pentru firma condusă de Traian Pătrășcoiu.

Este cea mai distructivă societate pe care am întâlnit-o în viața mea. Nu am avut în viața mea o colaborare mă proastă decât am cu Societatea Aparegio, pentru că Aparegio privește municipiul Târgu Jiu doar ca pe o vacă de muls, adică doar încasează bani de la cetățenii municipiului Târgu Jiu fără ca să facă nimic. Când spun nimic, chiar nimic. Când Aparegio va ieși doar cu o declarație în care să spună ce a făcut în ultimii trei ani de zile în municipiul Târgu Jiu, din momentul acela eu nu voi mai face niciun fel de comentarii la adresa acestei societăți. Dar este inadmisibil că banii să-i încaseze Aparegio, iar lucrările să le facă Primăria municipiului Târgu Jiu. Mai mult decât atât, știți foarte bine, că într-o perioadă anterioară a impus Primăriei municipiului Târgu Jiu și altor primării, până la urmă din taxele și impozitele cetățenilor, ne-a impus să plătim până și apă de ploaie, adică apa pe care o dă bunul Dumnezeu. Cea care, culmea, curge prin canalizările pluviale din Târgu Jiu, realizate de Primăria municipiului Târgu Jiu, nu de Aparegio. Deci asta trebuie să înțeleagă Aparegio, dar nu vă înțelege niciodată pe perioada conducerii domnului Patrășcoiu și a PSD. În timp oamenii de bună credință din acea societate, pentru că sunt și oameni de bună credință, vor trebui să înțeleagă că atunci când întinzi mâna să iei bani de la cetățeni trebuie să oferi și condițiile optime pentru serviciile pe care ți le plătesc”, a spus, la Radio Infinit, Romanescu.

 

Articolul precedentViktor Orban a publicat o hartă cu Ungaria din trecut. Maghiarii au reacționat: Să mergem! Să mergem!
Articolul următorCîrciumaru, hotărâtor în adoptarea tacită din Senat a limbii maghiare în administrație