Adrian Tudor: Vor mai fi plecări din PSD. De foarte multe ori m-am simțit marginalizat

PSD Gorj îşi va pierde tot mai mulţi membri pentru că în partid nu există, întotdeauna, comunicare. Asta a sugerat viceprimarul Adrian Tudor, care consideră că plecarea lui Mihai Prunariu reprezintă un minus pentru social-democraţi.

Partidul pierde o voce, un om care a fost în linia întâi, atunci când i s-a cerut. Din păcate, de foarte multe ori, cei din linia întâi, care îşi iau înjurăturile şi flegmele, sunt daţi la o parte cu o lejeritate care costă partidul. M-am simţit marginalizat de foarte multe ori, dar cu dialog putem rezolva lucrurile. Uneori dialogul există, alteori nu. Fiind un partid de stânga, este al celor mulţi. Dacă îi vom privi doar ca simpli votanţi, o să-i pierdem. Cu toţii venim din rândul cetăţenilor, dacă uităm lucrurile acestea ni se resetează imediat destinul. Vă garantez, din experienţa pe care o am, că vor mai fi plecări din PSD. Întotdeauna, când este an electoral, oamenii aleg să pornească alte proiecte. Apar partide noi şi mişcări noi”, a declarat Tudor.

Mihai Prunariu, vicepreşedinte al PSD Gorj, va merge la Pro România.

 

Articolul precedentGorj: Brutărie închisă din cauza mizeriei
Articolul următorGalerie foto! Cum arată noul Duster care va intra în dotarea polițiștilor