Polițiștii gorjeni împreună cu structuri specifice ale statului au organizat mai multe verificări la depozite de material lemnos de pe raza județului.
”La data de 11 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea şi Ocolului Silvic Târgu Jiu, au acţionat în baza unui plan de acţiune, efectuând controale la depozitele de material lemnos (cherestea), situate pe raza municipiului Târgu Jiu, pentru depistarea persoanelor care desfăşoară activităţi de comerţ cu material lemnos şi nu respectă legislaţia în domeniul silvic.
Cu această ocazie au fost verificaţi 4 agenţi economici, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.000 lei, în baza Legii 171/2010, privind constatarea contravențiilor silvice. De asemenea, polițiștii au confiscat valoric și faptic 31 mc de material lemnos, în valoare de 22.300 lei.
Tot joi, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Ocolului Silvic Târgu Jiu și ai Ocolului Silvic Runcu, au efectuat controale la depozitele de material lemnos, situate pe raza comunelor Lelești și Runcu, pentru depistarea persoanelor care desfăşoară activităţi de comerţ cu material lemnos şi nu respectă legislaţia în domeniul silvic.
Patru agenţi economici și 31 de autovehicule au fost controlate, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.740 lei.
În urma verificărilor, polițiștii au mai confiscat valoric și cantitatea de 16,60 mc de lemn foc, esență fag, contravaloarea acestuia fiind de peste 2.800 lei”, a transmis IPJ Gorj.
Foto arhivă