De pomina lumii! Se apropie alegerile, romilor din Târgu Jiu li se promit terenuri

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, atrage atenția că Alin Bobu, un salariat al Instituției Prefectului, promite romilor din municipiu terenuri în zona Pandurașul. Doar că respectivele suprafețe sunt fie ale unor cetățeni, fie ale municipalității.

Mai multe surse îl indică pe Alin Bobu apropiat al lui Nelu Pavel și al Partidului Social Democrat.

 

Romilor din Târgu Jiu li se promit terenuri care fie sunt în proprietatea unor cetățeni, fie sunt ale municipalității! Este vorba despre o acțiune a unui angajat al Instituției Prefectului, Alin Bobu, care a pornit o campanie de dezinformare, promițând cetățenilor de etnie romă bucăți de teren în zona Pandurasul.
Nici Instituția Prefectului, nici reprezentanții acestei etnii nu pot oferi titluri de proprietate pe terenurile din municipiul Târgu Jiu, dar acțiunea lui Alin Bobu ne amintește de vremurile în care reprezentanții PSD promiteau și ofereau terenuri pentru obținerea unor avantaje electorale.
Amintesc cetățenilor că în acest moment se efectuează lucrări de cadastru sistematic la nivelul municipiului Târgu Jiu. Dacă vor fi identificate, astfel de terenuri pot ajunge în posesia cetățenilor, dar în niciun caz pe criterii etnice sau de altă natură față de cele prevăzute de legislație.
Cu alte cuvinte, vă asigur că promisiunile făcute de reprezentantul Prefecturii sunt pure invenții, având, probabil, scopuri electorale’‘, a transmis Romanescu.

Articolul precedentPSD și Pro România au votat împotriva desființării Secției Speciale
Articolul următorTânăr din Gorj, implicat în transportul migranților peste graniță