Sindicatul Polițiștilor Europol a semnalat încă o agresiune asupra unui lucrător MAI. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, la București, în urma acestuia, un polițist fiind pus la pământ, cu o lovitură, de un individ băut și pus pe scandal. Trebuie subliniat, agresorul a lovit, chiar dacă la fața locului se aflau mai mulți polițiști, oameni în uniformă care l-au imobilizat imediat după atacul asupra colegului.
”Un recidivist sub influența alcoolului, fapt despre care, evident, în momentul interacțiunii polițiștii nu aveau cunoștință și o clipă de neatenție ne demonstrează cât de ușor este să ajungi victimă.
Polițiștii Secției 26 au intervenit azi noapte la un banal apel 112, în care se reclama tulburarea liniștii și ordinii publice, iar la fața locului au găsit un bărbat care nu a avut nicio reținere în a-l lovi pe colegul nostru.
Această scenă ne demonstrează că indiferent de situație, polițiștii nu trebuie să lase garda jos și să subestimeze persoana din fața lor”, au transmis sindicaliștii.