Prefectul, termen pentru Polaris! Trebuie să rezolve problema mirosului degajat de groapa de gunoi

Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, a anunțat că societatea Polaris are termen data de 11 septembrie pentru a rezolva problema mirosurilor degajate de groapa de gunoi, în caz contrar riscând suspendarea autorizației de mediu. Reprezentantul guvernului în teritoriu a precizat că a dispus un control în caz, Garda de Mediu urmând să monitorizeze foarte atent situația în zona respectivă.

Am dispus un control, au fost prezenți (Garda de Mediu n.red.) la acel depozit ecologic, s-au constatat anumite nereguli. Au termen până în 11.09 să remedieze acest lucru. Ei au trimis în atenția Prefecturii, în atenția Primăriei și în atenția Gărzii de Mediu un grafic de lucrări în urmă cărora ar trebui să remedieze acele deficiențe. Nu voi stopa niciodată aceste controale. Trebuie ca Garda de Mediu să fie prezentă și să ia măsurile care se impun. (…)  S-au aplicat și sancțiuni. Nu e vorba doar de a aplica sancțiuni, e vorba de a remedia acele aspecte negative, pentru că și sancțiunile, sincer va spun, nu sunt o soluție, dacă acele lucruri nu se remediază”, a declarat prefectul de Gorj.

 

Articolul precedentȘcoala Populară de Artă Târgu Jiu își schimbă denumirea
Articolul următorRomanescu: ApaRegio trimite în facturi și chipul lui Florescu. Poate treceți cu vederea măririle nejustificate de tarife