Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că în perioada imediat următoare urmează să fie semnat contractul pentru reluarea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului. Edilul a precizat că luni a discutat pe subiect cu premierul Ludovic Orban și se așteaptă ca documentele să fie oficializate chiar la Târgu Jiu.
”Chiar în această dimineață am avut o discuție cu domnul prim-ministru, Ludovic Orban. Urmează ca zilele următoare să se semneze, la Târgu Jiu, contractul cu firma care a câștigat licitația pentru preluarea lucrărilor pe centura municipiului Târgu Jiu. Așa cum a discutat la întâlnirea de la Novaci, cu domnul ministru al transporturilor și cu domnul prim-ministru, Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi a renunțat la calea de atac pe care putea să o folosească, iar hotărârea pronunțată la prima instanță, unde societatea care a participat la licitație a avut câștig de cauză, a rămas definitivă. Săptămâna trecută am discutat cu Luca Maleoli, directorul general al companiei care va executa această lucrare, o companie care e foarte mare, o companie care a mai avut lucrări pe raza județului Gorj, lucrări de foarte buna calitate, exemplu pot să dau drumul de sub munte și drumul de la Târgu Jiu la Vâlcea, și mi-a garantat a imediat de semnează contractul cu Compania Națională va intra pe lucrări la centura municipiului Târgu Jiu. Deja organizarea de șantier este făcută. N-a mai așteptat semnarea contractului. La punctul de lucru de La Iezureni societate a și-a adus toate utilajele de care are nevoie pentru ca din aceasta toamnă să poată interveni de urgență pe centura municipiului Târgu Jiu’‘, a declarat primarul.
Edilul a precizat că investiția trebuie finalizată în 2021, întrucât 70% din banii alocați sunt fonduri europene.