Apele Jiului, în zona municipiului Târgu Jiu, par să să fie nepoluate și destul de bogate în pește. Acestea sunt semnalele date de o familie de vidre care și-a făcut casă de ani buni în zona Stadionului Municipal, unul dintre exemplare fiind observat și fotografiat, marți, de jandarmii gorjeni.
”Vigilenţa echipei de intervenţie a Jandarmeriei Gorj, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol executată în zona apropiată a Stadionului Municipiului Târgu Jiu, a surprins unul dintre prădătorii naturali ai peştelui, mai puţin obişnuiţi prin judeţul nostru, o vidră.
Inedita întâlnire a fost surprinsă în cadrul unei şedinţe foto, realizată rapid. Mulţumim colegilor pentru transmiterea imaginilor”, a transmis IJJ Gorj.
Vidra (Lutra lutra) nu este o prezență neobișnuită în județul Gorj, acest mamifer fiind semnalat pe râul Gilort și în Defileul Jiului. De altfel, urcă până la 1.500 de metri pentru a-și procura hrana. Totodată, viața sa ”urbană” a fost constatată și în ”Delta” Văcărești, chiar în Capitală.
Exemplarul fotografiat este monitorizat, și nu numai el, de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Claudiu Fiu, reprezentat al AJVPS Gorj, a arătat că în zona stadionului trăiește o întreagă familie.
”Avem o familie de vidre in zona respectivă. O monitorizăm de câțiva ani, și prin prisma faptului ca este o specie periclitată. De obicei, vânează noaptea, dar datorită faptului ca barajul a fost golit si populația piscicolă este scăzută, sunt nevoite sa vâneze si la lumina zilei”, a arătat Fiu.