Liderul PRO România, Alin Văcaru, a avut o reacție tranșantă când a fost rugat să comenteze speculația, potrivit căreia, Florin Cîrciumaru, fost primar al municipiului Târgu Jiu, ar putea să nu se mai regăsească pe listele parlamentare ale PSD.
Deputatul a declarat că șefii social-democraților gorjeni nu îi mai prețuiesc pe oamenii care au muncit pentru partid, chiar dacă încă au un electorat puternic. Acesta a subliniat că senatorul ar putea candida, fără probleme, de la orice partid.
Totuși, coordonatorul PRO România a precizat că, la Gorj, ALDE va propune candidatul de la Senat, deoarece o fuziune între cele două formațiuni e iminentă.
În rest, numai de bine…
“Eu sunt convins că orice partid și-l dorește pe domnul Cârciumaru. A fost primar atâția ani, a făcut treabă în Târgu Jiu. Are câteva procente bune. Toți oamenii care au muncit, au fost îndepărtați. Au venit alții noi și nu se mai aude nimic de ei. Acesta este stilul conducerii actuale a PSD. Să se debaraseze de oamenii care au muncit de-a lungul timpului. De domnul Cîrciumaru nu poți să spui că este un om învechit sau că nu mai are oameni care să-l aprecieze. În toate sondajele, este în pole-position la încredere și notorietate”, a spus, la Radio Infinit, Alin Văcaru.