Etapă de coşmar pentru Pandurii Târgu Jiu. După înfrângerea suferită la Foresta Suceava (3-2), trupa gorjeană a revenit pe loc retrogradabil şi din cauza rezultatelor înregistrate de două dintre contracandidatele la salvare, Ştiinţa Miroslava şi Metaloglobus Bucureşti, care au obţinut două succese importante cu Politehnica Timişoara, respectiv CS Mioveni. Revenind la meciul din Moldova, gazdele au intrat la cabine cu avantaj de două goluri, după reuşita lui Matei (`16) şi autogolul lui Turda (`32). Pandurii au redus din handicap în minutul 47, prin Munteanu, dar formaţia lui Florentin Petre a refăcut diferenţa după un gol al lui Stănescu (`59). Lemac a punctat în minutul 71 pentru gorjeni, dar oaspeţii nu au reuşit şi golul care să le aducă măcar un rezultat de egalitate. “Am făcut foarte multe greșeli în apărare, dar ăsta este fotbalul. Se va juca până la ultima etapă. Abordăm fiecare meci la victorie și ne dorim cele trei puncte, dar facem și greșeli multe. După o deplasare foarte lungă, jocul nostru a fost slab. Noi nu primim cadouri, dacă vrem să câștigăm trebuie să luptăm pe teren”, a declarat antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, la Sport Total FM. Pentru echipa noastră urmează o rundă intermediară, miercuri, 16 mai, la Motru, cu Luceafărul Oradea.