Un tânăr de 22 de de ani, din Bengești Ciocadia, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce a agresat un consătean.
”La data de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 22 de ani, din comuna Bengești Ciocadia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, la data de 10 ianuarie a.c., tânărul, aflându-se pe raza localității Bengești Ciocadia, ar fi exercitat acte de violență asupra unui tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate”, a transmis IPJ Gorj.
Suspectul va fi prezentat, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, cu propuneri legale.