Cere verificarea anchetelor sociale: Cei care nu vor să muncească nu vor mai fi duși în spate de oamenii harnici

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a solicitat inspectorilor să ia la bani mărunți anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu s-a mai făcut în ultimii doi ani de zile. Aceasta transmite, printr-un mesaj de pe pagina proprie de socializare, că, ”cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duși în spate de oamenii harnici”.

 

Am cerut colegilor din Agenţie, celor din Inspecţia Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcţionarilor din asistenţă socială a primăriilor, ştiu că uneori lipsa personalului le îngreunează situaţia, însă cred că Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici”, a arătat Turcan.

Articolul precedentCSM Târgu Jiu organizează selecție pentru o grupă de lupte libere destinată copiilor
Articolul următorGorj: Peste 100 de amenzi aplicate pentru nerespectarea măsurilor impuse în pandemie