Un bărbat a ajuns în arestul IPJ Gorj, polițiștii stabilind că s-a urcat băut la volan și având dreptul de a conduce suspendat. Individul nu a oprit la semnalele polițiștilor din Târgu Jiu și a gonit aproape 20 de kilometri, până la Tetila, acolo unde s-a reușit blocarea autoturismului și imobilizarea suspectului.
”La data de 2 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului și care are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Acesta a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgu Jiu, refuzând să oprească la semnalele regulamentare de oprire efectuate în repetate rânduri, de către polițiștii rutieri, reușindu-se imobilizarea și oprirea forțată a autoturismului, pe raza localității Tetila, ocazie cu care polițiștii au constatat că bărbatul avea o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat și se afla în perioada de suspendare a dreptului de a conduce”, a transmis IPJ Gorj.
Suspectul va fi prezentat, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale