Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, a adoptat un ton mai optimist ce vizează realizarea noului pod de la Lainici. Reprezentantul guvernului în teritoriu arată că au început lucrările la obiectiv, iar în urma unei discuții, constructorul a asigurat că investiția va fi finalizată la termen.
”Astăzi a avut loc, conform discuției inițiale, o întâlnire cu toți factorii implicați în această investiție: proiectant, constructor, diriginte de șantier, reprezentanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova. Am constat că s-a început să se lucreze și la podul peste râul Jiu, la porțiunea de drum nou construită, care va face legătura cu acesta. Constructorul a dat asigurări că investițiile vor fi finalizate în termenul stabilit în contract: luna octombrie 2021”, a transmis Răducan.