Imagini: Premieră istorică! Tronul monarhilor României a fost prezentat vizitatorilor, cu ocazia Zilei Regalității

Muzeul Naţional de Artă a deschis, luni, 10 mai, Sala Tronului şi a prezentat publicului tronul Regelui Carol I.

Tronul regal este realizat din lemn aurit şi ornat cu pietre preţioase și a fost folosit între anii 1885 şi 1947 de către toţi monarhii României.

Anunțul Muzeului

Cu ocazia Zilei Regalității, luni, 10 mai 2021, Muzeul Național de Artă al României deschide Sala Tronului și prezintă publicului tronul Regelui Carol I al României, pentru prima dată după mai bine de 70 de ani.
Grație unui parteneriat dintre MNAR și Muzeul Golești, piesa de mobilier poate fi admirată în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasată pe estrada de trei trepte, așa cum a fost întotdeauna tronul poziționat.
Celebrăm astfel Ziua Regalității printr-un dublu act simbolic: deschiderea Spațiilor Istorice cu acces gratuit către public și expunerea tronului Regelui Carol I.
Tronul și Spațiile Istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor. (…)
Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecționate două tronuri, pentru cei doi suverani ai țării, Regele Carol I și Regina Elisabeta.
Tronurile au fost confecționate din lemn aurit și ornate cu pietre prețioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I și Elisabeta, realizate în bronz poleit și aplicate pe plăci de onix algerian”. 
Detalii despre tron vă invităm să regăsiți pe site-ul Muzeului Golești: https://www.muzeulgolesti.ro/…/PREZENTARE_MEDIA_MUZEU/98

Galerie foto:

 

Articolul precedentPrefect de Gorj: Se lucrează la noul pod de la Lainici. Constructorul dă asigurări că lucrarea va fi finalizată la timp
Articolul următorZi neagră pentru Pandurii! A rămas fără asociați, trebuie să-și schimbe numele și nu poate executa datornicii stabiliți de instanță