Un tânăr de 34 de ani, din Bustuchin va răspunde penal după ce, băut fiind și cu permisul de conducere suspendat, a sustras un autoturism de pe raza localității Baia de Fier. După ce a condus zeci de kilometri, persoana în cauză a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un șanț, acolo unde polițiștii l-au găsit încercând să scoată vehiculul.
”La data de 22 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au identificat un bărbat de 34 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce se afla pe raza localității şi încerca să scoată un autoturism dintr-un șanţ.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că acesta ar fi sustras autoturismul din comuna Baia de Fier, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se deplasa pe D.J. 675/C Bustuchin, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a izbit o schelă metalică, provocând avarii pe partea laterală dreapta spate a autoturismului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Autoturismul a fost restituit proprietarei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului și are dreptul de a conduce anulat”, a transmis IPJ Gorj.