Miruță: Victorie finală! PLX75/2021 a fost adoptat!

Proiectul de lege ce vizează reducerea vârstei de pensionare și recunoașterea condițiilor de muncă pentru salariații Complexului Energetic Oltenia a fost votat, a anunțat, miercuri la prânz, deputatul USR de Gorj, Radu Miruță.

Proiectul de lege care face dreptate minerilor si energeticienilor a fost adoptat astăzi în plenul Camerei Deputaților.
Când nimeni nu credea că se poate, eu am crezut. Când ceilalti politicieni de Gorj, blazați, dădeau din umeri a neputință și invocau motive nenumărate în sprijinul lui nu se poate, eu căutam soluții și argumente ca să se poată. Prezentându-le și în ședintele de la Prefectura Gorj și în comisiile de specialitate de la Parlament, și în dialogul cu oficialii din minister. Acționând pentru o cauză dreaptă, pentru o lege absolut necesară!
Vorbind cu lucrătorii din CEO, cu sindicatele, cu specialiști în dreptul muncii, ”minerind” prin legislația noastră socială complexă, bătându-i la cap pe cei din Ministerul Muncii și Protectiei Sociale, antrenându-mi colegii din USR, convingându-i pe scepticii și pe pesimiștii de la celelalte partide am creat contextul politic necesar reușitei acestui proiect de lege.
Acum, după război mulți viteji se arată!…
Dincolo de toate, important este că proiectul de lege a intrat de acum, prin votul de azi din Plenul Camerei Deputatilor, pe drumul care duce la transformarea sa în lege aplicabilă, sper cât mai curând posibil!
Nu am făcut decât să-mi onorez obligațiile ce-mi revin în urma votului de încredere dat de gorjeni în alegerile din decembrie 2020.Așa voi face și mai departe! Mulțumesc tuturor celor care m-ați încurajat și susținut în acest demers!’‘, a transmis deputatul. 

Captură:

Articolul precedentGorj: Tânăr căutat pentru evadare
Articolul următorDeputat PSD: Legea pentru pensionarea salariaților C.E. Oltenia nu se poate aplica retroactiv. Au fost păcăliți oamenii?