Deputat PSD: Legea pentru pensionarea salariaților C.E. Oltenia nu se poate aplica retroactiv. Au fost păcăliți oamenii?

Deputatul PSD Adrian Solomon a atras atenția că legea care vizează recunoașterea condițiilor de muncă și pensionarea anticipată a salariaților Complexului Energetic Oltenia nu se poate aplica retroactiv, subliniind că oamenii au fost păcăliți.

Legea este incompletă, mai are nevoie de un articol și anume cel privind asimilarea perioadei de dinainte de 2001 și de după cu grupa specială. Forma în care a ieșit de la comisie textul de lege care se regăsește în raport este un text care se va aplica peste 25 de ani. În aceste condiții, nu faceți decât să îi păcăliți pe oameni, a spus, miercuri, de la tribuna parlamentului, Solomon, subliniind: Ceea ce reclam eu aici este incapacitatea colegilor de la USR de a pricepe că legea este incompletă”.

Social-democratul a continuat, arătând că amendamentul său, prin care se făcea posibilă aplicarea legii retroactiv, a fost respins, pe motiv că: ”Nu sunt identificate sursele de finanțare ale majorărilor de cheltuieli necesare aplicării măsurii propuse”.

Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă”, prevedea amendamentul invocat.

Mesajul parlamentarului PSD este clar, nu lasă loc de interpretări, în opinia sa, salariații Complexului Energetic Oltenia au fost păcăliți:

Fără susținerea amendamentelor pe care le avem respinse în tabel, și pe care eu le voi susține aici, nu vor putea ieși mâine la pensie, ci peste 25 de ani. Dacă vreunul va ieși totuși la pensie, nu va beneficia de punctajul suplimentar acordat grupei I de muncă și anume 50% mai mult la punctaj. Ceea ce faceți voi este un mod de legiferare care nu s-a mai întâmplat în Parlamentul României. Cu litera legii îi păcăliți pe oameni”. 

 

Articolul precedentMiruță: Victorie finală! PLX75/2021 a fost adoptat!
Articolul următorSquash: Gorjeanca Andreea Maioreanu revine în competiții