Episod cultural de excepție programat pentru seara zilei de sâmbătă, 26 iunie, la Târgu Jiu.
Orchestra Metropolitană București va concerta în Parcul Coloanei Infinitului, eveniment din seria ”Turnee de Poveste”, un amplu program organizat, pe parcursul verii acestui an, de municipalitatea târgujiană.
Spectacolul va începe la orele 19:00, dar, potrivit primarului Marcel Romanescu, în situația în care vor fi foarte multe persoane interesate să participe, evenimentul ar putea avea loc la Sala Sporturilor.