Ce face Viorica Dăncilă la BNR? Isărescu: Lucrează la birou și este foarte disciplinată

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a precizat, miercuri, că Viorica Dăncilă, fost premier și președinte PSD, lucrează în cadrul Biroului Economie Verde din BNR și nu a luat locul niciunui specialist. Totodată, Dăncilă ar fi foarte disciplinată.

Motivele (angajării n.r.), ca și politica de resurse umane au fost explicate pe larg de directorul resurse umane și se găsesc pe site-ul băncii. Nu am nimic de adăugat. (…) În ceea ce privește domeniul în care dânsa lucrează, n-a luat locul niciunui specialist din Banca Națională. Domeniul în care dânsa lucrează, anume economia verde, este un domeniu relativ nou și pentru dânsa și pentru oricine. (…) Împreună cu colegii care formează lucrul respectiv, studiază, și probabil că în toamnă grupul respectiv va termina o lucrare, va ieși în public cu materialul respectiv. (….) Lucrează de la birou și este foarte disciplinată”, a declarat Mugur Isărescu.

Articolul precedentPreședintele din Haiti a fost asasinat
Articolul următorȘef din Ministerul Transporturilor, mită de o sută de mii de euro