Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova par a avea ca rezultat o reașezare radicală pe scena politică în republica de peste Prut. Astfel, potrivit ultimelor date, opțiunea alegătorului moldovean a fost una pro europeană, în majoritate.
După procesarea proceselor verbale din peste 98 la sută din secțiile de vot din țară, Partidul Acțiune și Solidaritate, din care provine președintele Maia Sandu, avea 51,31% din voturi.
BECS – blocul comuniștilor și socialiștilor – are 28,23%, iar Partidul Șor – 5,95%.
Sunt singurele trei forțe politice care vor intra în Parlament, transmit agențiile de presă.
Trebuie așteptată însă și încheierea numărării voturilor din diaspora, care ar putea să mai adauge câteva procente partidului din care provine Maia Sandu.
Potrivit acelorași surse, AUR a obținut până în jumătate de procent din voturile exprimate.