Gorj: În arest! Se distra teribil incendiind un autoturism

Un tânăr din Mehedinți a fost introdus în arestul Poliției Gorj după ce a incendiat un autoturism dezafectat abandonat pe o stradă din Turceni.

La data de 6 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 22 de ani, din comuna Grozesti, județul Mehedinți, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în noaptea de 4/5 septembrie a.c., tânărul ar fi incendiat un autoturism dezafectat și abandonat pe o stradă din orașul Turceni, care aparține unui bărbat de 49 de ani, din orașul Turceni.

Totodată, din cercetările efectuate a reieșit faptul că bărbatul ar mai fi incendiat același autoturism la data de 16 august a.c.”, a transmis IPJ Gorj.

 

Articolul precedentGorj: Se așteaptă demiterea prefectului Corneliu Răducan Morega
Articolul următorSud-coreenii vor să investească și în C.E. Oltenia. Pentru proiectul Mintia sunt dispuși să aloce peste 1,3 miliarde de dolari