Dan Vîlceanu, milos cu bogații. Vrea să îi taxeze la nivelul săracilor

Românii cu venituri mari nu trebuie să mai contribuie cu un procent fix din salariu pentru asigurările de sănătate, ci să atingă un anumit plafon, sumă cotizată și de cetățenii cu venituri mai mici, anunțat ministrul demis al Finanțelor, Dan Vîlceanu.

Trebuie să privim cu atenție și modul în care sunt percepute contribuțiile, pentru că în toată această discuție cu eliminarea excepțiilor și reducerea contribuțiilor, trebuie discutat principial. De exemplu, contribuțiile la sănătate funcționează ca un RCA. E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate. Este incorect ca cineva care câștigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câștigă un salariu mic să plătească o contribuție mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleași servicii atunci când ajung la spital. Atunci, ar trebui să gândim un plafon până la care să percepem contribuția de sănătate, pentru că ea nu funcționează ca acea contribuție la pensii, când tu acumulezi, contribui și vei primi înapoi, atunci când ajung la pensie, o sumă de bani”, a declarat, pentru profit.ro, Dan Vîlceanu.

Imagine profit.ro

Articolul precedentTârgu Jiu: Scandal pe motiv de gelozie între minori. Arme albe depistate de polițiștii locali
Articolul următorMinistrul Educației: Profesorii nu plătesc testele pentru COVID 19