Așa cum anunța, duminică, jienii.ro, Călin Cojocaru nu va mai fi antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, însă, foarte posibil, o să continue într-o funcție administrativă a grupării gorjene. Informația a fost confirmată pentru Liga 2.ro de Camilian Floroiu, directorul sportiv al formației din Târgu Jiu. Acesta a încercat să îndulcească puțin îndepărtarea lui Cojocaru de pe banca tehnică, arătând că timișoreanul se hotărâse să renunțe după meciul cu Jiul, dar realitatea este alta, potrivit unor surse, tehnicianul nu și-a îndeplinit obiectivul, și anume clasarea pe primele două locuri la sfârșitul turului de campionat.
”După retrogradare, s-a cerut, în special de către suporteri, demisia antrenorului, dar nu ar fi fost moral, fiindcă Pandurii trăiește și din sprijinul financiar adus, sub diferite forme, de Cojocaru! După meciul cu Jiul, din etapa trecută, Cojocaru ne-a zis să luăm în calcul varianta unui nou antrenor. Indiferent de rezultatul de la Reșita, ne-a spus că nu mai rămâne. Chiar el a propus doi-trei antrenori care să-l înlocuiască! Eu vreau ca el să rămână în club, în stafful administrativ, dar decizia e la latitudiniea lui. Garantat, nu va mai fi antrenorul nostru. Trebuie să găsim un antrenor care să aducă echipei eficiență la finalizare. Jucătorii par crispați”, a declarat Floroiu.
După câte se poate vedea, foarte curioasă abordarea celor de la Pandurii, antrenorul pleacă, dar își permite să îi propună pe cei care îl vor urma.
Mai mult, este foarte interesant de aflat modul în care Călin Cojocaru a contribuit cu bani la echipă, neoficial vehiculându-se mai multe variante, printre care și că un om de afaceri a sprijinit financiar gruparea din Târgu Jiu, dar în acte banii au fost trecuți în dreptul altor persoane.
Una peste alta, devine clar că șefii de la Pandurii sunt ținuți în șah de Călin Cojocaru, situația acestuia fiind cel puțin una extrem de ciudată: nu a primit foarte mult timp salariu de la club, însă, dincolo de cheltuielile cu viața pe care le are orice om, ar fi adus bani la Târgu Jiu.