Reacție dură a lui Ion Fugaru, consilier local din Târgu Cărbunești, după apariția raportului Corpului de control al prefectului, document în care se arată mari deficiențe organizatorice care au condus la pana de oxigen de la la Spitalul Orășenesc din localitate.
Cea mai mare sancțiune a fost aplicată directorului medical, 10.000 de lei, deși verificările au depistat că, printre altele, lipsea un om care să supravegheze instalația de oxigen. De asemenea, stocurile medicale erau goale.
“Pacienţii erau trataţi cu grandomanie. Aici se bagă bani ca să se ia şpăgi. Pe nimeni nu interesează viaţa cetăţeanului. Îi interesează doar de buzunarele lor şi de şpăgile pe care le iau. E o mafie din care face parte şi prefectul judeţului Gorj. Nu directorul medical răspunde de organigrama spitalului, nu era responsabil ca să pună un om să răspundă de cât oxigen trebuie să mai fie în instalaţie. L-au ocolit pe infractor, pe omul care conduce acest spital. Acest raport se va ataşa dosarului penal care este în lucru”, a spus Fugaru la Radio Infinit.