Ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu, a răspuns, joi seara, reprezentanții elevilor, cei care acuză guvernul că încearcă să facă economii tocmai reducând numărul beneficiarilor de bursă de merit, prin modificarea criteriilor, respectiv media 9.50, față de 8.50 cât a fost în anii anteriori.
Câmpeanu arată că sumele alocate burselor școlare a tor crescut și, din păcate, bursa de merit nu atinge scopurile pentru care a fost gândită.
„M-aş bucura dacă reprezentanţii elevilor, cunoscând toate tipurile de burse, ar fi interesaţi de toate tipurile de burse. Sunt şase la număr. Sunt în primul rând bursele de performanţă care sunt destinate elevilor cu rezultate la olimpiade. Sunt apoi bursele de merit, cele care sunt în discuţie acum. Un tip din şase! Sunt bursele de studiu care se dau de la media 7,50. Sunt disponibile. Sunt bursele sociale, al patrulea tip. Al cincilea tip sunt bursele profesionale şi al şaselea tip este bursa „bani de liceu”.
Toate aceste burse necesită finanţare. Finanţarea a crescut faţă de anul 2020 de patru ori, faţă de anul 2021 a crescut cu 60%. E vorba despre un plus de 400 de milioane de lei. (…) Fondul de burse a crescut de patru ori. În anul 2020 a fost de 270 milioane lei, plătiţi exclusiv de către primăriii. În anul 2022 va fi 1,3 miliarde lei. Un miliard este mai mult decât 270 milioane, este mai mult decât 540 milioane, bugetul de anul trecut. Deci fondul de burse e mai mare, deci nu faci economii. Vrei să faci economii, ai un fond de burse mai mic.
Bursa de merit a fost gândită pentru a stimula competiţie, performanţa şi învăţarea. Bursa de merit, odată cu stabilirea unui prag arbitrar, pentru că nota 8,50 este arbitrară şi-a pierdut din semnificaţie major, deoarece la finalul anului 2020-2021 an şcolar, 53 la sută din elevii României aveau medii mai mari de 8.50.
Mai bine de jumătate. Atunci când ai mai bine de jumătate elevi care au depăşit acest prag de 8,50, printre aceştia numărându-se şi elevi care au fost, din păcate, încadraţi în analfabetism funcţional, este ilogic să consideri că în învăţământul din România avem elevi de top într-o proporţie mai mare de jumătate”, a explicat, la Digi 24, ministrul.