Incredibil! Furnizorii nu au știut cum să aplice compensarea și plafonarea, nici legea, nici normele nu stabilesc ordinea

 

Vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege a arătat, miercuri, că nici legea adoptată de Parlament privind măsurile de compensare şi plafonare a facturilor la energie şi nici normele metodologice ale Ministerului Energiei nu clarifică ordinea în care se aplică cele două măsuri, compensarea şi plafonarea, astfel că furnizorii nu au ştiut cum să aplice aceste măsuri luate de guvern.

 

Sunt convins că și în facturile în care s-a aplicat plafonarea şi compensarea e posibil să apară greșeli, să ajungă la concluzia furnizorul că nu aşa se aplică legea, dar aceste greşeli se vor corecta. (…) Sunt probleme, câteva sute sau mii, dar din 9 milioane de facturi la energie şi 4 milioane de facturi la gaze, sunt convins că marea majoritate s-au emis corect şi în urma sesizărilor făcute de consumatori, într-o perioadă relativ scurtă sunt convins că vor fi corectate. (…) Nici legea şi nici normele metodologice ale ministerului nu clarifică ordinea în care se aplică compensarea şi plafonarea, şi nu e indiferent. (..)  Nu este clar şi sunt furnizori care au aplicat mai întâi plafonarea şi apoi compensarea, şi alţii exact invers”, a declarat Nagy-Bege, , la Profit TV, subliniind că se impunea să se spună clar în norme ordinea în care se aplică aceste măsuri.

Articolul precedentOficial: 80% din redevența minieră merge către bugetele locale și Consiliul Județean
Articolul următorRomanescu, după desemnarea lui Leuștean: Nu am timp de politică, urmează ani grei. Cetățenii nu au votat o siglă