Un proiect de lege care a trecut de Senat are în vedere majorarea limitelor amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile.
Dacă primeşte undă verde şi de la Camera Deputaţilor, legea va aduce modificări atât amenzilor pentru mașinile mari de transport persoane și marfă, categoria cea mai “afectată” de creşteri, cât și amenzilor pentru autoturisme.
Sancțiuni propuse în proiect, comparativ cu cele actuale:
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 950 – 1.900 de lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 3.100 – 6.200 de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 5.500 – 11.000 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 7.100 – 14.200 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);
vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 11.900 – 23.800 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);
vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune: 3.100 – 6.200 de lei (față de 1.250 – 1.750 de lei, cât e acum);
vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune : 5.500 – 11.000 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum).