Târgu Jiu: Un tânăr și un minor au furat două biciclete și au încercat să le vândă taximetriștilor

Agitație, miercuri seara, în stația TAXI din zona Victoriei Sud a municipiului Târgu Jiu. Taximetriștilor le-au fost oferite, spre vânzare, două biciclete moderne, în schimbul lor fiind cerute sume modice, 3-400 de lei/bucata. Cum, necum, imediat și-a făcut apariția un echipaj de poliție, urmat de unul al Jandarmeriei. Din primele date, bicicletele ar fi fost furate, una dintre ele cu doar 30 de minute înainte de apariția oamenilor în uniformă. Suspecții în caz, un tânăr de 19 ani și un minor de 12 ani, date neoficiale.

 

REVENIM.

 

ACTUALIZARE

 

COMUNICAT IPJ GORJ:

La data de 21 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă, pe care o lăsase asigurată cu un sistem tip cablu de balustrada blocului de reședință.

Tot la aceeași dată, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un bărbat de 40 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă pe care o lăsase neasigurată în scara blocului.

 

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 25 de ani, din  municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

 

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale a tânărului”.

Articolul precedentNicolae Ciucă: Guvernul va identifica resurse pentru mărirea salariilor și a pensiilor. Va asigura măsuri pentru protejarea populației vulnerabile
Articolul următorAnchetă în Poliția Română: Agenții constatatori care au aplicat avertismente, luați la întrebări. Sindicat: Demers pentru a-i determina să acorde doar amenzi