Gorj: Amenzi de câte 9.000 de lei aplicate în urma unor controale în trafic

 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au efectuat, zilele trecute, o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului rutier de marfă, persoane și TAXI. S-a acționat pe principalele artere din județ, în vederea prevenirii implicării cu vinovăţie în evenimente rutiere a conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de marfă sau persoane, anunță reprezentanții Poliției Gorj.
În urma controalelor și verificările, printre alte sancțiuni, au fost aplicate două amenzi de câte 9.000 de lei.

– La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 36 de ani, din comuna Borăscu, în timp ce conducea un un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă pe DN 66 Drăguțești, efectuând transport public de mărfuri, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că s-a intervenit asupra echipamentului de înregistrare a timpului de conducere, fiind alterate datele de înregistrare.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.G. 37/2007, cu amenda în valoare de 9000 lei.

– La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 35 ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autobuz pe DN 66 Drăguțești, efectuând transport public de persoane, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că operatorul de transport avea expirată copia conformă a licenței de transport.

Operatorul de transport a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.G. 37/2007, cu amendă în valoare de 9000 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pe o perioadă de 6 luni, fiind reținute plăcuțele și certificatul de înmatriculare.

Articolul precedentCSU Craiova ia în calcul doar victoria în meciul cu Chindia. Dragoș Bon: Punctele de la Mioveni au readus încrederea necesară băieților
Articolul următorAvertizare meteo: Revin temperaturile de îngheț