Un gorjean în vârstă de 55 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce a amenințat cu moartea doi cunoscuți, totodată, ”încins” fiind, și-a expus organele genitale în public.
”La data de 22 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secția 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 55 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.
În fapt, la data de 18 ianuarie a.c., bărbatul ar fi amenințat cu moartea doi consăteni, în timp ce se afla în spatiul public și ar fi săvârșit acte de exhibitionism, provocând indignarea cetățenilor.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului”, a transmis IPJ Gorj.