Creștinii ortodocși sărbătoresc luni, 6 august, Schimbarea la Față a Domnului, care mai este numită și Obrejenia, Pobrejenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie provine din cuvântul slavon ”obrejenie”, semnificând o transformare, o schimbare. Evenimentul religios este descris de evangheliștii Matei, Marcu și Luca la o săptămână după ce Mântuitorul le-a vestit ucenicilor patimile pe care le va îndura în curând pentru mântuirea oamenilor. Sărbătoarea este privită și ca un hotar pentru vară. Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față să fie dezlegare la pește. Conform tradiției, aceasta trebuie trăită cu intensitate sporită prin rugăciuni pentru sănătatea și împlinirea familiei, prin pelerinaje la biserici și la mănăstiri care adăpostesc icoane făcătoare de minuni și moaște. Oamenii care se vor ruga în această zi scapă de o patimă (tutun, beție, altele). În ziua praznicului nu trebuie să te cerți cu nimeni. Cine încalcă tradiția va avea parte numai de supărări. Gospodăria în care se vor spăla rufe în această zi va fi invadată de insecte. Fetelor care spală în această zi nu le va mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba. Cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți, precum florile care de acum încep să se veștejească. Trebuie evitate călătoriile, chiar și cele scurte, existând pericolul rătăcirii. În această zi se duc la biserică mere, pere, prune, și, în special, struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi citite, apoi se împart credincioșilor care participă la slujbă.